Consiliul General al Municipiului București a votat introducerea unei taxe turistice care va intra în vigoare începând cu anul 2026. Potrivit estimărilor autorităților, măsura ar putea aduce aproximativ 15 milioane de lei anual la bugetul Capitalei, echivalentul a circa 3 milioane de euro. Dacă în anii 2023 și 2024 taxa a fost calculată procentual, la nivel de 2% din valoarea unei nopți de cazare, iar în 2025 procentul a fost redus la 1%, pentru 2026 administrația locală a decis aplicarea unei sume fixe.
Astfel, turiștii care vor fi cazați în București începând cu anul viitor vor achita o taxă turistică obligatorie, decizia fiind adoptată de Consiliul General în pofida opoziției ferme exprimate de reprezentanții industriei hoteliere.
În 2026, fiecare persoană cazată într-o unitate de primire turistică din Capitală va plăti o taxă de 10 lei pe noapte, aproximativ 2 euro. Spre deosebire de alte orașe europene, cuantumul acestei taxe nu va depinde de tariful camerei sau de categoria unității de cazare.
Sumele vor fi colectate de operatorii de cazare, de platformele online de rezervări, precum Airbnb sau Booking.com, dar și de agențiile de turism, în situațiile în care acestea încasează direct contravaloarea serviciilor de cazare.
Potrivit informațiilor apărute în presa locală, nerespectarea obligației de colectare și virare a taxei turistice poate atrage sancțiuni semnificative. Amenzile pot ajunge până la 1.500 de lei pentru persoanele fizice și până la 4.000 de lei pentru operatorii economici.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a explicat necesitatea acestei măsuri încă din prima sa conferință de presă, subliniind importanța fiecărei surse suplimentare de venit la buget:
„15 milioane. Sunt buni şi aceştia, în situaţia de faţă. (…) Efectiv, orice leuţ care poate fi adus în acest sfârşit de an şi pentru anul viitor contează, pentru că va trebui să facem… nu va scăpa nicio instituţie, ca să fie foarte, foarte clar! Dacă putem 5%, 3%, 2%, de la fiecare în parte, se cumulează de oriunde.”
Care sunt obiectivele taxei turistice
Conform proiectului adoptat, instituirea taxei are mai multe obiective asumate de administrația locală, printre care:
-
atragerea unui număr mai mare de turiști în București;
-
încurajarea șederilor mai lungi;
-
creșterea veniturilor generate de sectorul turistic;
-
îmbunătățirea experienței vizitatorilor;
-
stimularea investițiilor în infrastructură și servicii turistice.
Modul de aplicare a taxei în București
Taxa specială destinată promovării turistice a Capitalei va fi calculată prin aplicarea unui tarif fix de 10 lei pentru fiecare noapte de cazare și pentru fiecare turist. Aceasta va fi evidențiată separat pe documentele de plată aferente serviciilor de cazare.
Responsabilitatea colectării revine:
-
structurilor de primire turistică cu funcțiune de cazare din București;
-
platformelor online de intermediere a cazărilor, precum Booking sau Airbnb;
-
agențiilor de turism, atunci când acestea încasează direct sumele de la clienți.
Cum a evoluat taxa turistică până acum
Consilierul general USR Dragoș Radu a explicat istoricul acestei taxe, cunoscută sub denumirea de „taxă de promovare turistică a municipiului București”, subliniind că nu este vorba despre o taxă nouă, ci despre modificarea modului de calcul:
„Nu vorbim despre o taxă nouă, ci de schimbarea modului de colectare a banilor. Până acum se colecta procent (din valoarea nopții de cazare – n.red.). De acum se va trece la sumă fixă.
În 2023-2024, procentul colectat a fost de 2% (din valoarea nopții de cazare -n.red.).
Anul trecut am redus-o noi, aici, în Consiliul General, la 1%. De ce am redus-o? Pentru că banii se cheltuiesc prin intermediul unei Organizații de Management a Destinațiilor (OMD). Care încă nu e operațională. Și-atunci am zis, dacă tot nu cheltuim banii, să reducem cuantumul, momentan.
Istoricul încasărilor este următorul:
în anul 2023: 20 milioane lei
în anul 2024: 21 milioane lei
în anul 2025: nu am cifra exactă. Dar de vreme ce am înjumătățit procentul, probabil vor fi 10-12 milioane.”
De ce contestă hotelierii noua taxă
Reprezentanții Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR) atrag atenția asupra lipsei unui plan clar și transparent privind utilizarea sumelor colectate din taxa de promovare turistică, care au ajuns și până acum la aproximativ 4,5 milioane de euro anual. În prezent, Bucureștiul nu beneficiază de o Organizație de Management al Destinației funcțională, iar strategia de promovare a orașului este fie incompletă, fie fragmentată.
„Se colectează bani fără să existe obiective clare, indicatori de performanţă sau un calendar de acţiuni. Industria este pusă în situaţia de a finanţa un mecanism care nu are încă o arhitectură funcţională”, susțin reprezentanții FIHR.
Federația amintește, de asemenea, că există fonduri necheltuite din anii anteriori, tocmai din cauza lipsei unui sistem coerent de implementare și a unei structuri dedicate care să gestioneze strategic aceste sume.
„Bucureşti riscă să rămână o destinaţie scumpă fiscal, dar slab promovată, dacă nu schimbă paradigma. Nu taxa este problema, ci lipsa de strategie, dialog şi responsabilitate în cheltuirea banilor”, avertizează FIHR.


Discussion about this post