Fosta prezentatoare TV Gabriela Cristea a avut o reacție vehementă în această dimineață, imediat după ce și-a dus copiii la școală. Nemulțumirea sa are legătură cu una dintre cele mai mari probleme ale Capitalei: traficul sufocant.
De când a ales să se retragă din televiziune pentru a se dedica vieții de familie, Gabriela Cristea se ocupă personal de rutina zilnică a fetițelor sale. Drumul spre școală a devenit însă o sursă constantă de stres, iar experiențele repetate au determinat-o să spună lucrurilor pe nume.
Traficul din București a scos-o din sărite
Vedeta a povestit că, pentru a ajunge la timp la cursuri, este nevoită să își trezească copiii încă de la ora 6 dimineața. Deși distanța parcursă este de aproximativ 18 kilometri, drumul poate dura până la două ore, din cauza aglomerației.
Frustrarea acumulată a determinat-o să își exprime public nemulțumirile, într-un mesaj postat pe Facebook, unde a vorbit deschis despre impactul acestei situații asupra copiilor și părinților.
„Mi se pare o bătaie de joc să stai aproape două ore în trafic pentru 18 kilometri. Sunt o persoană optimistă, dar aici chiar nu mai văd partea plină a paharului. Este o lipsă de respect față de copiii noștri, pe care îi trezim de la șase dimineața ca să doarmă în mașină”, a scris Gabriela Cristea.
„E frustrant să fii luat de fraier”
Fosta prezentatoare a anticipat și criticile celor care ar putea sugera alternative precum transportul public sau bicicleta, explicând că niciuna dintre aceste variante nu este realistă în situația ei.
„Știu că vor apărea ‘deștepți’ care să-mi spună să merg cu autobuzul — aș face trei ore — sau cu bicicleta, pe DN1. Sau de ce nu i-am dat la școala din colț. Pentru că vreau performanță pentru copiii mei și nu peste tot se face școală doar cu bunăvoință”, a mai transmis ea.
În final, Gabriela Cristea a subliniat că nemulțumirea sa nu este una personală, ci reflectă frustrarea multor părinți care își pierd zilnic timpul și energia în trafic.
„Este extrem de frustrant să fim luați de fraieri, toți cei care stăm zilnic în trafic, pe banii noștri, ca să mergem la muncă și să ne plătim taxele. Mai lipsește puțin și ne pun taxă și pe respirat. Îmi cer scuze pentru năduf, dar chiar a fost prea mult”, a concluzionat vedeta.
Mesajul Gabrielei Cristea a stârnit numeroase reacții în mediul online, mulți părinți regăsindu-se în experiența descrisă de aceasta.


Discussion about this post