Power News
  • Actualitate
  • Monden
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Monden
Power News
No Result
View All Result
Power News
No Result
View All Result

A fost găsit fără viață în propriul domiciliu. Avea 64 de ani

9 decembrie 2025
in Actualitate

 

Corneliu Braia, viceprimar al orașului Uricani și unul dintre cei mai respectați membri ai PSD din Valea Jiului, a încetat din viață. Acesta a fost descoperit mort în locuința sa, iar cauza decesului urmează să fie stabilită de medici. Autoritățile nu au oferit până în acest moment informații suplimentare.

Vestea dispariției sale a fost confirmată public de Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara. Acesta a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre rolul important pe care Corneliu Braia l-a avut în comunitate.

„Am aflat cu profundă durere de dispariţia fulgerătoare a colegului nostru, Corneliu Braia, viceprimarul oraşului Uricani. Plecarea sa atât de timpurie lasă în urmă o tristeţe adâncă în inimile tuturor celor care l-au cunoscut şi au lucrat alături de el. (…) În aceste clipe grele, transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Laurențiu Nistor.

Un viceprimar cu șase mandate în Uricani

Corneliu Braia ocupa funcția de viceprimar al orașului Uricani de șase mandate consecutive. Potrivit presei locale, citate de b1tv.ro, acesta și-ar fi desfășurat activitatea normal în ultimele zile. În mini-vacanța de 1 Decembrie a stat alături de familie, iar pe 2 decembrie era programat să revină la birou.

Descoperit fără viață după ce colegii au alertat autoritățile

Pentru că viceprimarul nu obișnuia să lipsească de la muncă fără să anunțe, absența sa a ridicat suspiciuni. Colegii au încercat să îl contacteze, însă acesta nu răspundea la telefon. În aceste condiții, au apelat numărul de urgență 112 și au solicitat verificarea situației.

Echipajele sosite la fața locului au fost nevoite să forțeze intrarea în locuință. În interior, a fost găsit trupul neînsuflețit al lui Corneliu Braia.

 

ShareTweetPin
Next Post

Cardurile pentru alimente au început să fie încărcate în mai multe județe. Cine primește cei 125 de lei

Discussion about this post

Doliu la Crucea Roșie Sector 3: Cătălin Ionescu a murit la 53 de ani. Mesaj sfâșietor al fratelui său geamăn

Flegma în gât: de ce persistă și cum o poți gestiona

Lenjeria de pat și sănătatea: cât de importantă este schimbarea regulată

Atenție, pensionari! Unele bănci percep comision dacă nu folosiți cardul lunar

Tragedie la Călărași: un stomatolog a fost găsit mort în cabinetul său

Semnele care apar pe picioare și pot trăda probleme interne. Ce nu ar trebui să ignori

ROL.ro

© 2025 PowerNews.ro

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC

Urmariti-ne

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Monden
Contactați-ne

© 2025 PowerNews.ro