Apar noi detalii despre tragedia din Munții Bucegi, unde tânărul britanic George Smyth, în vârstă de 18 ani, este dispărut de mai bine de o săptămână. Deși autoritățile au mobilizat zeci de salvatori, operațiunile au fost oprite temporar din cauza riscului ridicat de avalanșă. Mama lui George nu își pierde însă speranța și crede că fiul ei ar putea fi încă în viață.
Traseul tânărului înainte de dispariție
Originar din Shropshire și student la Universitatea din Bristol, George Smyth a dispărut pe 23 noiembrie 2025. Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, el ar fi pornit din Poiana Brașov cu intenția de a ajunge la Bran pentru a vizita celebrul „castel al contelui Dracula”.
Drumul l-ar fi dus până în zona lacului Țigănești, situat între Cascada Moara Dracului și Cabana Mălăiești. Din această zonă izolată, tânărul a sunat la 112 și a cerut ajutor.
Ce le-a spus George operatorilor 112
Salvamontiștii au declarat că, în momentul apelului, George era extrem de epuizat, confuz și prezenta semne clare de hipotermie. Vântul puternic și ninsoarea îngreunau situația, iar operatorii i-au cerut să rămână în mișcare și să nu părăsească traseul, pentru a-și menține temperatura corpului până la sosirea salvatorilor, potrivit BBC.
Căutări de amploare, oprite din cauza avalanșelor
Peste 50 de persoane au participat la operațiunile de căutare. Singurul obiect găsit până acum a fost rucsacul tânărului, care conținea echipament considerat adecvat pentru o drumeție montană. Din cauza stratului mare de zăpadă și a riscului major de avalanșe, misiunea a fost suspendată temporar.
Dispariția lui George a provocat îngrijorare atât în România, cât și în comunitatea britanică din care provine.
Reacția comunității din Marea Britanie
Clubul de rugby din Newport, Shropshire, unde tânărul a jucat ca junior, a transmis un mesaj emoționant, descriindu-l drept „un membru foarte iubit”. Reprezentanții clubului s-au declarat profund îngrijorați de dispariția sa în timpul drumeției din Munții Bucegi.
Mama lui George nu renunță
În ciuda circumstanțelor dificile, familia își păstrează speranța. „Sperăm și ne rugăm, în ciuda tuturor șanselor, să fi supraviețuit cumva, pentru că nu ne putem imagina o viață fără el”, a declarat mama tânărului pentru presa britanică.


Discussion about this post