La 37 de ani, Dorian Popa a luat o decizie surprinzătoare chiar și pentru fanii săi: a apelat la o intervenție chirurgicală de rinoplastie. Influencerul a mărturisit că dorința de a-și corecta nasul era una veche, însă abia acum a avut curajul să facă pasul. Ajuns pe masa de operație, situația s-a dovedit însă mult mai serioasă decât anticipase.
După intervenție, Dorian Popa a apărut pe rețelele de socializare cu nasul bandajat și a povestit ce i-au spus medicii. Operația nu a fost doar una estetică, ci a scos la iveală o problemă medicală majoră, necunoscută până atunci.
„Ieri am avut operația, un vis pe care nu aveam curaj să-l accesez. După ce m-a deschis domnul doctor, mi-a spus că ce a găsit era jale. Îmi lipsea un os numit spină, cel care susține septul”, a explicat influencerul.
Problema ascunsă care îi punea în pericol nasul
Medicii au constatat că lipsa acelui os îl expunea pe Dorian Popa unui risc major. Fără intervenție, o lovitură mai puternică ar fi putut avea consecințe grave, inclusiv deformarea severă a nasului. În timpul operației, chirurgii au fost nevoiți să reconstruiască structura lipsă folosind o porțiune dintr-o coastă.
„Mi l-au reconstruit din coasta mea. Practic, am o coastă în nas. Nici nu știam că am problema asta. Dacă aș fi primit o lovitură mai serioasă, nasul putea să cedeze complet. Mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns la timp pe mâna medicilor”, a mai spus acesta.
Intervenția s-a dovedit astfel una salvatoare, nu doar o schimbare de ordin estetic. Recuperarea este în desfășurare, iar Dorian Popa le-a transmis fanilor că se simte bine și că este recunoscător pentru modul în care a decurs întreaga experiență.


Discussion about this post