Power News
  • Actualitate
  • Monden
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Monden
Power News
No Result
View All Result
Power News
No Result
View All Result

Accident mortal în Băile Felix. Un bărbat a murit după ce a ajuns cu autoutilitara într-un pârâu

19 ianuarie 2026
in Actualitate

 

Un grav incident rutier s-a produs vineri, 16 ianuarie 2026, în jurul orei 12:20, pe strada Primăverii din localitatea Băile Felix. Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoutilitara pe care o conducea a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în albia pârâului Peța.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor a fost alertat printr-un apel la 112, apelantul anunțând că șoferul se află în stare de inconștiență. La fața locului au intervenit de urgență pompierii Gărzii 1 Mai, cu o autospecială de intervenție, pompierii Detașamentului 1 Oradea, cu autospeciala de descarcerare grea, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, alături de autospeciala medicului de urgență.

Salvatorii au extras victima din autoutilitară și au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul la fața locului.

Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști, în accident a fost implicat un singur vehicul. Conducătorul autoutilitarei ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, a ieșit de pe carosabil și a ajuns în albia pârâului Peța.

„Din primele investigații efectuate la fața locului, s-a constatat că în eveniment a fost implicată o singură autoutilitară, al cărei șofer, în condiții ce urmează a fi clarificate, a pierdut controlul asupra direcției și a părăsit partea carosabilă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

 

ShareTweetPin
Next Post

Trei zodii de bărbați care pot deveni periculoși în relații. Cum îi recunoști înainte să te rănească

Discussion about this post

Actualizare meteo martie 2026: val de aer polar

Baza NATO de la Deveselu, monitorizată permanent

Războiul din Orientul Mijlociu se extinde: Iranul lovește prima țară din UE, la 1.400 km de România

Donald Trump: Iranul vrea negocieri cu SUA după moartea lui Ali Khamenei. „Sunt gata să discut”

Ce salariu are un controlor STB în 2026. Cât câștigă, de fapt, cei care verifică biletele în București

Ce spune mărțișorul ales despre primăvara ta: Mesajul ascuns al simbolurilor

ROL.ro

© 2025 PowerNews.ro

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC

Urmariti-ne

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Monden
Contactați-ne

© 2025 PowerNews.ro