Membrii Comitetului Politic al USR au aprobat duminică, cu o majoritate covârșitoare, formarea unei alianțe electorale între USR Buzău și PNL Buzău, pentru a-l susține pe Mihai Răzvan Moraru, candidat independent la funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, în alegerile parțiale din 7 decembrie, potrivit informațiilor transmise de Agerpres.
Conform unui comunicat de presă emis de USR, Mihai Răzvan Moraru este antreprenor și fermier din Buzău, cu o experiență de peste 16 ani în mediul de afaceri. Printre realizările sale se numără înființarea primului centru privat de cercetare în nutriția agricolă din România.
„Pe lângă activitatea economică, s-a implicat activ în proiecte sociale dedicate reducerii abandonului școlar în mediul rural, eforturi recompensate cu Premiul Filantropiei la Gala Oameni pentru Oameni în 2019. Mihai Moraru are 44 de ani, este căsătorit și are doi copii”, se precizează în comunicat.
În cursa pentru șefia CJ Buzău s-a înscris și Marcel Ciolacu, fost premier și lider al PSD.
Marcel Ciolacu: „USR trebuie să plece din coaliția de guvernare”
Deputatul PSD Marcel Ciolacu, fost președinte al partidului, a declarat că USR ar trebui să iasă din actuala coaliție de guvernare.
Întrebat de jurnaliști, înainte de congresul extraordinar al PSD, cum evaluează actuala coaliție, acesta a răspuns tranșant:
„Sunt ferm convins că vă lămurește președintele partidului, domnul Grindeanu. Din punctul meu de vedere, USR trebuie să plece din această coaliție”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Fostul premier a fost întrebat și despre modificările aduse statutului PSD, prin care s-a decis creșterea numărului de prim-vicepreședinți și eliminarea termenului „progresist” din doctrina partidului.
„Excelent! Ați văzut ce echipă tânără are domnul Grindeanu, cred că e cel mai în vârstă din toată echipa, la 51 de ani”, a mai adăugat Marcel Ciolacu.


Discussion about this post