Pe 28 octombrie, Ștefania Szabo, medic chirurg și director medical al Spitalului Județean, a fost găsită fără viață în camera de gardă, la vârsta de doar 37 de ani. La scurt timp după tragedie, au apărut numeroase speculații privind cauza morții: infarct, AVC asociat epuizării sau administrarea unor sedative. Însă apropiații susțin că, dincolo de ipotezele medicale, ar fi existat și o povară emoțională pe care doctorița ar fi purtat-o în tăcere.
La mai bine de o lună de la deces, misterul persistă. Raportul medico-legal indică faptul că moartea a survenit în jurul orei 01:00, după ultimul consult și retragerea ei în camera de gardă. Deși nu au fost depistate semne clare de infarct sau AVC, concluziile autopsiei sunt greu de ignorat: plămânii ar fi cedat.
Investigația continuă, iar circumstanțele din ultimele ore ale vieții sale ridică în continuare semne de întrebare.
„Ștefania se vedea cu un om important”
O sursă apropiată a declarat pentru CANCAN.RO că, după divorțul său tensionat, Ștefania ar fi fost implicată într-o relație complicată, situație care ar fi afectat-o profund.
„Eu cred că a murit de inimă rea. Ștefania se vedea cu un om important, dar cu familie, iar ea își dorea mai mult. Toți o vedeau tristă și dezamăgită, această dorință părea să o apese foarte mult”, a relatat persoana apropiată.
Ipoteza sinuciderii, respinsă de prietena ei
Deși la început a fost vehiculată și varianta sinuciderii, această posibilitate a fost exclusă de una dintre cele mai bune prietene ale medicului.
„Poate lua suplimente pentru păr, pentru unghii, pentru îngrijirea tenului. Știu că își dorea foarte mult să acumuleze poate câteva kilograme. Ea era un om optimist, un om vesel, un om puternic. Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”, a mărturisit aceasta.

Discussion about this post