Un grav accident aviatic a avut loc în India: un avion de pasageri aparținând companiei Air India s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Ahmedabad. Potrivit informațiilor preliminare, la bordul aeronavei se aflau cel puțin 242 de persoane. Avionul avea ca destinație finală aeroportul Gatwick din Londra, Marea Britanie.
Avionul Air India s-a prăbușit într-o zonă civilă din Ahmedabad
Aeronava implicată este un Boeing 787 Dreamliner, care efectua zborul AI171 pe ruta Ahmedabad – Londra. Tragicul incident s-a petrecut imediat după decolare, când avionul s-a prăbușit într-o zonă populată din apropierea Aeroportului Internațional Sardar Vallabhbhai Patel. Martorii oculari au relatat că aeronava s-a prăbușit cu un zgomot puternic, urmat de o explozie violentă.
Primele estimări: peste 240 de persoane la bord
Inițial, presa indiană a raportat că la bord se aflau aproximativ 290 de pasageri, însă ulterior, cifrele au fost ajustate la cel puțin 242 de persoane. Avionul fusese încărcat cu o cantitate mare de combustibil necesară zborului de lungă durată, ceea ce a contribuit la amploarea exploziei și a incendiului produs după impact.
Reacția Air India: „O tragedie cumplită. Suntem alături de familiile afectate”
Președintele Air India, Natarajan Chandrasekaran, a transmis un mesaj oficial prin intermediul rețelei X (fostul Twitter), confirmând tragedia:
„Cu profundă tristețe confirm că zborul Air India 171, care opera pe ruta Ahmedabad – Londra Gatwick, a fost implicat astăzi într-un accident tragic. Gândurile și cele mai sincere condoleanțe sunt alături de familiile și apropiații celor afectați.”
Reprezentanții companiei au mai anunțat că a fost activat un centru de urgență, iar o echipă specială oferă sprijin familiilor pasagerilor. Totodată, Air India colaborează cu echipele de intervenție de la fața locului și a promis actualizări oficiale pe măsură ce vor fi disponibile informații verificate.
Aeroportul Gatwick confirmă accidentul
Și reprezentanții Aeroportului Gatwick au confirmat că zborul AI171 urma să aterizeze la Londra la ora 18:25.
„Putem confirma că zborul Air India 171, care s-a prăbușit în India, avea ca destinație Aeroportul Gatwick.”
Situația este în curs de desfășurare
Până în acest moment nu există un bilanț oficial al victimelor. Autoritățile locale și echipele de salvare sunt mobilizate în zonă. Vom reveni cu detalii pe măsură ce apar noi informații.