Power News
  • Actualitate
  • Monden
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Monden
Power News
No Result
View All Result
Power News
No Result
View All Result

Tragedie în a doua zi de Crăciun la Prundu Bârgăului: doi tineri și-au pierdut viața într-un accident rutier

27 decembrie 2025
in Actualitate

 

Doliu profund în comunitatea din Prundu Bârgăului, după un grav accident rutier produs în a doua zi de Crăciun, pe Drumul Național 17. Diana Maria Curtean, în vârstă de 20 de ani, și Alex Păvălean, de 23 de ani, și-au pierdut viața în urma impactului devastator dintre două autoturisme. Un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, se află în stare gravă, fiind politraumatizat și supus unor intervenții chirurgicale.

Vieți curmate mult prea devreme

Atât Diana, cât și Alex erau singuri la părinți, iar vestea morții lor a lăsat în urmă familii distruse de durere. Alex Păvălean se întorsese recent din Germania, unde lucrase o perioadă, iar tatăl său este angajat al ocolului silvic.

Diana Curtean locuia în Mureșenii Bârgăului, împreună cu bunica sa. Mama tinerei se află la muncă în Spania, iar tatăl locuiește în Prundu Bârgăului.

Mesajul emoționant al primarului din Prundu Bârgăului

Primarul comunei, Doru Crișan, a transmis un mesaj de condoleanțe, vorbind despre impactul devastator al tragediei asupra comunității:

„Este greu de cuprins în cuvinte durerea și șocul unui astfel de moment. Tinerețea, lipsa de experiență sau o clipă de neatenție pot transforma o viață plină de planuri într-o tragedie fără întoarcere. În urma lor rămân părinți care își plâng copiii, vise frânte și un gol imposibil de umplut. Transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate. Dumnezeu să îi ierte și să îi odihnească în pace.”

Cum s-a produs accidentul

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs în dimineața zilei de 26 decembrie, pe DN 17. Din primele cercetări reiese că un tânăr de 20 de ani din Tiha Bârgăului, aflat la volanul unui autoturism care circula pe direcția Bistrița – Vatra Dornei, a pierdut controlul direcției într-o curbă, intrând în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus, condus de Diana Curtean.

În urma impactului, conducătoarea auto și un pasager de 22 de ani din celălalt autoturism au decedat. Șoferul de 20 de ani a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Intervenție contracronometru a echipajelor de salvare

La fața locului au intervenit echipaje de descarcerare, SMURD, terapie intensivă mobilă și Ambulanță, din cadrul ISU Bistrița-Năsăud. Trei victime au fost găsite încarcerate.

Pompierii militari au reușit extragerea acestora, însă pentru două dintre victime s-au aplicat manevre de resuscitare. Din păcate, una dintre ele nu a răspuns intervenției medicilor și a fost declarată decedată la fața locului. A treia victimă a răspuns protocolului de resuscitare, fiind intubată și transportată de urgență la UPU SMURD Bistrița.

 

ShareTweetPin
Next Post

Județul din România unde 19 persoane au murit în primele două zile de Crăciun. Medicii nu au mai putut interveni

Discussion about this post

Actualizare meteo martie 2026: val de aer polar

Baza NATO de la Deveselu, monitorizată permanent

Războiul din Orientul Mijlociu se extinde: Iranul lovește prima țară din UE, la 1.400 km de România

Donald Trump: Iranul vrea negocieri cu SUA după moartea lui Ali Khamenei. „Sunt gata să discut”

Ce salariu are un controlor STB în 2026. Cât câștigă, de fapt, cei care verifică biletele în București

Ce spune mărțișorul ales despre primăvara ta: Mesajul ascuns al simbolurilor

ROL.ro

© 2025 PowerNews.ro

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC

Urmariti-ne

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Monden
Contactați-ne

© 2025 PowerNews.ro